Partea I
– Influența managementului –
De când a fost adusă în atenția oamenilor, inteligența emoțională a fost când apreciată când blamată, ignorată sau chiar negată. În această perioadă tumultoasă și plină de diverse stări emoționale, oamenii sunt din nou foarte interesați să afle cum pot deveni mai inteligenți în privința propriilor emoții. Mai mult decât atât, nu doar în context individual ci și în cadrul companiilor se conștientizează din ce în ce mai mult influența pe care starea emoțională o are asupra performanței, angajamentului și retenției angajaților, precum și impactul asupra profitabilității și în general asupra economiei. Astfel, atenția cercetătorilor s-a concentrat destul de mult asupra inteligenței emoționale a liderilor și importanței gestionării emoțiilor în perioadele marcate de multe incertitudini, concepte pe care le vom aborda în acest articol.
Pentru început, ce este Inteligența Emoțională? Pe scurt, Inteligența Emoțională este un set de abilități prin care îți recunoști și gestionezi emoțiile în relație cu propria persoană și cu ceilalți.
Emoțiile pe care le avem și felul în care le gestionăm au un rol major în eficiența și eficacitatea activităților desfășurate la locul de muncă. Toate studiile par să indice cum emoțiile influențează capacitatea de concentrare a angajaților, creativitatea în a genera noi idei și soluții, mobilizarea/implicarea în soluționarea problemelor, capacitatea de a învăța noi lucruri la locul de muncă, calitatea relațiilor precum și frecvența și gestionarea conflictelor. Atunci când înțelegem că emoțiile reprezintă informații despre realitate, sau cel puțin despre impactul realității asupra persoanei, ne dăm seama de cât de importantă este Inteligența Emoțională pentru orice angajat, dar în special pentru management.
Exemple în acest sens sunt studiile care dovedesc contagiunea emoțională la locul de muncă și care ne confirmă în mod cert că emoțiile sunt contagioase. Iar cu cât o persoană are o poziție mai puternică în organizație, cu atât va fi mai capabilă să răspândească emoțiile sale. Explicația constă în faptul că atenția funcționează ca un factor potențator în contagiunea emoțională. De exemplu, dacă suntem într-o ședință cu mai multe persoane, emoțiile persoanei căreia i se acordă cea mai multă atenție sunt emoțiile care se vor răspândi cel mai mult în acel grup. Iar oamenii tind să acorde mai multă atenție persoanelor situate în poziții ierarhice superioare. Specialiștii avertizează asupra faptului că, deși uneori sunt incomode, emoțiile sunt extrem de importante pentru funcționarea oamenilor în orice sector al vieții lor. De exemplu, un lider este recomandat să fie empatic și capabil să se contamineze cu emoțiile celorlalți pentru a reuși să înțeleagă mai ușor angajații, atmosfera de lucru și impactul relațiilor asupra performanței lor. Este însă la fel de important să fie și abil în a-și doza expunerea emoțională și a face distincția dintre emoțiile sale și ale altora.
Situația și schimbările profunde din 2020 în contextul pandemiei au generat creșterea ratelor de singurătate și depresie, precum și îngrijorării privind sănătatea mintală a angajaților. Aceasta poate să fie însă și o oportunitate pentru companii de a veni în sprijinul angajaților proprii și a-i fideliza oferindu-le ajutorul adecvat atunci când au cea mai mare nevoie. Suzanne Bates, CEO la Bates Communications, avertizează asupra impactului pandemiei asupra sănătății emoționale a angajaților și rolului pe care liderii îl au pentru a gestiona situația astfel încât să nu aibă un impact negativ asupra productivității, angajamentului și retenției personalului.
Printre studiile lui Marc Bracket, directorul Centrului Yale de Dezvoltare a Inteligenței Emoționale, care și-a dedicat mai bine de jumătate din viață pentru a cerceta, documenta și educa oamenii în domeniul Inteligenței Emoționale, ne-au atras atenția cele în care acesta arată impactul pozitiv pe care un lider cu Inteligență Emoțională crescută îl poate avea asupra angajaților vs. un lider cu Inteligență Emoțională scăzută.
Din prima imagine observăm cum Inteligența Emoțională a liderului influențează starea emoțională a angajaților care se simt mai inspirați, pasionați, fericiți, mândri, respectați, interesați, încrezători, conectați, mulțumiți și în siguranță, precum și mai puțin furioși, dezgustați, copleșiți, stresați, tensionați, descurajați, frustrați, vinovați, plictisiți, indiferenți, atunci când lucrează cu lideri cu o inteligență emoțională crescută.
Asta explică și de ce nivelul de satisfacție al angajaților care lucrează cu lideri cu o Inteligență Emoțională crescută este aproape dublu față de cel al angajaților care lucrează cu lideri cu o Inteligență Emoțională scăzută (așa cum se poate observa în graficul de mai jos).
Deloc surprinzător în aceste condiții este că nivelul de epuizare al angajaților este mult mai scăzut, la fel și fluctuația personalului, lucruri care au un impact direct asupra costurilor legate de personal și în cele din urmă asupra profitului organizației. Diferența în impactul asupra angajamentului poate să pară mică, însă angajamentul personalului este extrem de dificil de influențat și dobândit. Dacă avem în vedere că un studiu recent al organizației Dale Carnegie arată că organizațiile cu personal cu o rată mai mare de angajament au o rată de performanță mai mare cu până la 202%, putem considera că orice plus la nivelul angajamentului este un plus demn de luat în seamă.
Liderii cu o Inteligență Emoțională mai dezvoltată par să fie capabili să dezvolte un sentiment de siguranță în rândul angajaților, fapt care a fost identificat în cercetările celor de la Google ca fiind principalul factor pentru o echipă performantă. Pe de altă parte, acești lideri par să fie mult mai abili să ajute angajații să fie satisfăcuți la locul de muncă, să se simtă respectați și recunoscuți pentru meritele lor.
Dacă analizăm aceste studii și le punem în legătură cu teoria lui Herzberg asupra motivației, liderii cu o Inteligență Emoțională mai dezvoltată par să fie mai bine echipați pentru a înlătura o parte din factorii generatori de insatisfacție, în timp ce pe de altă parte contribuie la asigurarea unora dintre factorii motivatori.
Conform psihologului Herzberg, un nume influent în managementul afacerilor și persoana care a creat una din cele mai bine întemeiate teorii ale motivației, aceasta este cheia motivării angajaților.
Așa cum afirmă cei de la Yale University, poate este momentul să privim Inteligența Emoțională așa cum este: „o abilitate cheie cu impact major asupra afacerii”. Chiar dacă training-urile nu par o prioritate în timp de criză și investirea în programe de Inteligență Emoțională pare încă să fie un moft în această perioadă, însă un sondaj recent efectuat cu 400 de angajați din 3 generații concluziona că 70% dintre aceștia apreciază oportunitățile de dezvoltare la locul de muncă și acestea le influențează în mod direct decizia de a rămâne în companie.
În acest context, Fundația Mâine Va Fi Mai Bine continuă eforturile de a veni în întâmpinarea managerilor și angajaților din companiile românești, astfel încât vă oferim ateliere online pe subiecte legate de Inteligența Emoțională. Dacă ești angajat într-o companie românească și vrei să participi la un astfel de atelier, te rugăm să ne contactezi folosind formularul de contact de pe site https://mainevafimaibine.ro/contact/ sau direct la aniela.firulovic@mainevafimaibine.ro.