Sunt 2 lucruri pe care din ce în ce mai mulți români și le doresc: să fie fericiți și să fie manageri; însă nu suntem foarte siguri de ordinea importanței.
Cu toate acestea, puțini sunt cei care se gândesc măcar, la a fi proprii lor manageri, la a-și gestiona propria carieră ca pe o companie, business-ul propriei cariere.
De la interviul de angajare încoace, când te-ai întrebat ultima oară încotro te îndrepți?
Și nu, nu mă refer la întrebarea standard „unde te vezi peste 5 ani?”, ci la a te întreba pe tine, pe bune, pentru a știi tu: cum ți-ar plăcea să lucrezi? cu cine? unde? făcând ce?
Și dacă ai o reținere în a face asta, cum se numește reținerea asta? Este comoditate, este neîncredere, este teamă de dezamăgiri, căci cândva ai decis că visele nu se împlinesc și mai bine nici să nu le ai?
Ți-ai putea lăsa reținerea să ia o pauză o perioadă, timp în care să îți permiți să devii conștient de lucrurile pe care ți le dorești de la cariera ta și până la urmă de la viața ta, căci cariera reprezintă mai mult de 65% din timpul cât ești treaz și este în strânsă intreconexiune cu toate celălalte aspecte ale vieții tale.
Pentru unii să își trăiască visele se întâmplă de la o zi la alta, altora le ia un pic mai mult, și mai e o categorie care nu prea ajunge să își trăiască viața dorită. În ce categorie ești, ține de multe aspecte, vestea bună însă este că dacă ești propriul manager, ești conducătorul propriei cariere și toate deciziile sunt la tine! Vestea proastă (pentru unii), este că fie că îți place, fie că nu, ești și manager și antreprenor pentru cariera ta, iar să alegi să nu îți asumi aceste roluri este ca și când ai lăsa pe altcineva sau chiar pe nimeni să le gestioneze.
Cum așa?
Ce se întâmplă cu o mașină al cărei șofer vrea să ajungă undeva ( nu știe foarte bine nici unde) și își amintește doar din când în când (sau deloc) că el conduce? Cam care e probabilitatea să stea pe loc, să fie tractat de alții sau să împingă mașinile altora pe drumul lor.
Etimologic, deloc întâmplător, cuvântul carieră provine din latinescul „carrus” ce înseamnă vehicul, sau alternativ pe filieră franceză din limba veche occitană, „carriera” însemnând drum, traseu.
Procesul ăsta în care ne gândim unde vrem să ajungem, care sunt resursele care ne susțin și la fel de important ce ne poate trage înapoi, (sau ține pe loc) și începem să mergem cu fiecare km/m/cm mai aproape de obiectivele noastre, acest proces se numește managementul carierei. Multe facultăți de top au început deja să includă managementul carierei în curriculă, însă asta s-a întâmplat cu mult după generația mea.
Când eram mică tata mi-a spus că „Orice om trebuie să muncească din greu, că așa e viața. Să vrei să fii fericit este un moft”. Și mi-am dat seama că pentru mulți oameni așa este.
Și căutam cu disperare un talent, o pasiune, ceva la care să excelez, căci doar asta m-ar fi putut scoate din paradigma cultural-familial stabilită. „Ghinionul” însă făcea să mă pricep la multe și la nimic în mod extraordinar; ba chiar mai mult, să nu îmi placă nimic în mod deosebit. Ghinion sau poate nu, căci după câte spune și Cal Newport (autorul bestseller-ului „So good they cant ignore you”): „Să îți urmezi pasiunea!”- este pentru majoritatea oamenilor un sfat prost[…]Carierele remarcabile au origini complexe care resping ideea că singurul lucru pe care trebuie să îl faci este să îți urmezi pasiunea.”
Procesul n-a fost chiar neted, însă „ghinionul” de a nu fi avut o pasiune specifică sau un mare talent anume și sfaturile binevoitoare ale familiei nu m-au împiedicat să îmi păstrez viziunea de a mă simți împlinită și bucuroasă la serviciu. Nici să ajung să călătoresc pe 4 continete organizând ateliere timp de 7 ani, și nici să găsesc bucurie chiar și în unele sarcini mai neplăcute și anoste, știind cum sunt alese de mine chiar și când sunt dictate de altcineva.
Pentru tine cum este? Dar poate chiar mai important, cum îți dorești să fie viața ta profesională? Care este traseul, obiectivul, resursele, cum vrei să călătorești în „carrus-ul” tău și ce faci pentru a ajunge unde vrei?